top of page
  • Ruxandra Costea

Interviu- doamna Anemaria Soreață

Când au apărut banii și, mai ales, de ce au fost inventați? Ce utilitate aveau la început? Cum s-a dezvoltat comerțul după apariția acestora? Au fost drumurile comerciale cele care au unit civilizațiile și au condus la globalizare?

Pentru a găsi răspunsurile la aceste întrebări, am făcut o incursiune în trecut cu ajutorul doamnei profesoare de istorie Anemaria Soreață, punctând motivele din spatele inventării banilor și impactul acestora în diverse comunități, de la o perioadă istorică la alta, precum și rolul determinant al educației, inclusiv a celei financiare, în evoluția omenirii. Dacă ești și tu curios să afli ce am discutat în cadrul interviului, te invităm să parcurgi acest articol!

Oamenii, de când au apărut, au inventat lucruri din nevoie, din necesitatea de a-și îmbunătăți viața.” De la această afirmație a doamnei profesoare începem călătoria noastră virtuală în căutarea primelor atestări ale comerțului. Nu se poate vorbi despre economie în adevăratul sens al cuvântului în perioada neolitică, în Antichitate sau în Evul Mediu. Cu toate acestea, nevoia i-a determinat pe oameni să caute soluții pentru a le fi mai ușor, ceea ce a dus la apariția trocului. Acesta a apărut din nevoia omului de a-și diversifica alimentația și de a face rost de produse pe care nu le deținea. De exemplu, cei care cultivau smochine, având nevoie de un vas în care să le depoziteze, dădeau o parte din acestea în schimbul unui bol de ceramică. Creșterea producției a făcut mai dificil transportul acesteia, iar nevoile s-au multiplicat. Așa a început să se pună problema unor soluții mai ieftine și mai ușoare pentru problemele cotidiene.

Omul a început să conștientizeze că produsele sale erau valoroase când acestea îi erau cerute în cantități mari. Dacă le-ar fi dat la schimb pentru obiecte mai puțin valoroase ar fi rămas rapid fără produse și ar fi trebuit să muncească mai mult, așadar se justifica impunerea unui preț. Totuși, de la conștientizarea de către oameni a valorii produselor lor până la apariția banilor, procesul a fost unul îndelungat.

Primele monede datează din China anilor 700 î.Hr. și nu constau în bani precum cei folosiți în zilele noastre, ci în obiecte de valoare cum ar fi scoicile perlate. Ulterior, în Asia au început să fie utilizate monede din piatră, de dimensiuni foarte mari, iar în Anatolia s-au confecționat monede din aliaje de metale precum aurul și argintul, luate din apa râurilor. Oamenii au realizat că metalele sunt mai valoroase, fiind ușor de topit și putând lua formele dorite.

De conștientizarea importanței metalelor este legată și denumirea perioadei istorice – epoca metalelor. Aspectul monedelor era strâns legat de credințele fiecărui popor, acestea fiind gravate cu reprezentări ale unor elemente din natură cărora oamenii le dădeau o importanță deosebită (ex. un copac sacru pentru poporul respectiv).

 

„Nevoia stă la baza evoluției.” În această frază, doamna profesoară a sintetizat foarte bine secole întregi de evoluție a omenirii. Astfel, în Evul Mediu, ca urmare a dificultăților pe care le întâmpinau negustorii în transportul averii, a apărut o nouă modalitate de a-și păstra banii în siguranță: depunerea la bancheri. Negustorii le lăsau acestora bani în timpul călătoriei și primeau un certificat menționând valoarea depusă, pe care îl puteau arăta bancherilor din orașele de destinație, primind înapoi suma cuvenită. De asemenea, descoperirea Lumii Noi și a noilor rute comerciale a fost strâns legată de nevoia unei deplasări mai sigure. Dacă drumurile comerciale spre China pe care le foloseau europenii din Antichitate până în Evul Mediu (ex. Drumul Mătăsii) erau relativ libere, odată cu instaurarea controlului otoman asupra acestora, a apărut nevoia de a le ocoli, ceea ce a dus la descoperirea unor noi trasee comerciale și a continentului american.

 

         „Comerțul poate fi considerat începutul globalizării. Dacă nu apărea fenomenul de  globalizare, de unde mâncam noi roșii?”. Nu-i așa că vă place această parabolă prin care doamna profesoară a punctat expresiv importanța comerțului global? Apariția rutelor comerciale care legau civilizații de pe tot Globul a facilitat exportul produselor către zone îndepărtate unde acestea nu se găseau. Poate că acum au devenit ceva obișnuit pentru noi și nici măcar nu ne gândim la originea lor atunci când le mâncăm, dar nu am fi putut avea în farfurie alimente precum roșiile și cartofii (originare din America) dacă nu ar fi existat marile descoperiri geografice. Totuși, aceste descoperiri au avut și consecințe negative, cum ar fi bolile, exploatarea sau chiar exterminarea băștinașilor de către colonizatori. 

Și în prezent, există păreri împărțite privind impactul globalizării. De exemplu, companiile multinaționale sunt considerate uneori concurență neloială în comparație cu firmele locale, mai mici, pentru care este mult mai greu să se dezvolte și să obțină profit. Pe de altă parte, în multe cazuri, avantajul micilor afaceri constă în faptul că produsele lor îi reprezintă mai bine pe oamenii din zona respectivă, fiind adaptate la gusturile, nevoile și preferințele acestora.

 

Trebuie să ai educație ca să poți alege ce este mai bun.” Într-o lume în care, la fiecare pas, avem de făcut alegeri, iar opțiunile sunt din ce în ce mai variate (printre altele, ca efect al globalizării) și mai complexe, statele trebuie să creeze politici economice și educaționale coerente, care să ajute la dezvoltarea cetățenilor și la formarea lor în a lua decizii bune pentru ei și societate. Educația nu oferă un produs finit imediat, ci rezultatele se văd în timp, atunci când majoritatea oamenilor dezvoltă o anumită atitudine; acest lucru nu o face mai puțin importantă față de alte domenii, ci dimpotrivă.

 

„Economia/Banii au fost cei care au determinat schimbarea educației.” De-a lungul timpului, situația economică și educația au fost interdependente. După secolul al XI-lea, odată cu apariția noilor orașe, dezvoltarea comerțului și reapariția banilor pe piață (după secole de involuție din punct de vedere economic), oamenii au început să-și pună problema cui vor lăsa banii pe care îi dețin. Astfel, au conștientizat importanța educației pentru ei și mai ales pentru copiii lor, care trebuiau să fie capabili să gestioneze averea moștenită. Treptat, educația nu a mai fost apanajul unui grup restrâns de oameni, în special clerici, aceasta extinzându-se în rândul celor înstăriți și, ulterior, în rândul marilor mase.

În zilele noastre, este evidentă nevoia de educație inclusiv în domeniul financiar. Aceasta ar putea combate reticența unei părți importante a populației față de bănci și de investiții, teamă posibil provenită din mentalitățile regimului comunist, în cadrul căruia nu exista o economie liberă, bazată pe cerere și ofertă, iar totul era centralizat, construit în așa fel încât să nu permită revendicări și greve. Pentru a evolua, trebuie să ne asumăm unele riscuri, însă acest lucru este imposibil fără o înțelegere a mecanismelor financiare, a modului în care funcționează economia.

Tot educația este cea care contribuie la stabilirea unui echilibru între reușita pe plan profesional și personal. Unele persoane consideră că averea este cel mai important lucru în viață și își doresc să găsească modalități de a o obține cât mai ușor, alegând banii în detrimentul pasiunilor lor. 

„Istoria ne arată faptul că în viață nimic nu este sigur; schimbarea ne ia pe nepregătite mereu. Orice schimbare vine de la mentalitate.” Apropo de mentalitatea necesară pentru evoluție, ce se poate spune despre evoluția banilor? Se va trece în viitor la monedele digitale? O schimbare se va produce, fiind în firea oamenilor, dar nu se știe când. Atunci când nu ești informat, ți-e frică și ești reticent. Mentalitățile oamenilor, modul de gândire, se schimbă greu. Schimbarea, inclusiv în economie, nu poate avea loc înainte ca majoritatea oamenilor să treacă la o nouă mentalitate. De aceea și conștientizarea nevoii de educație financiară de către toată lumea va fi un proces mai îndelungat. 


Îi mulțumim doamnei profesoare Anemaria Soreață pentru amabilitatea de a accepta să ne vorbească despre istoria banilor și importanța educației financiare! Credem noi că am răspuns curiozităților voastre și nu numai! Istoria este o știință care ne ajută să descifrăm atât trecutul, prezentul, cât și viitorul!



67 views0 comments

Recent Posts

See All

Comments


bottom of page