top of page
  • Ruxandra Costea

Eticheta, sursă obiectivă sau subiectivă de informații?

Updated: May 16


Știai că, atunci când cumpărăm un produs, putem face o alegere în doar 0,3 secunde? În general, nu ne permitem să alocăm mult timp documentării despre produsele pe care le cumpărăm. De aceea, pentru cei mai mulți dintre noi, principala sursă de informare despre produsele pe care alegem să le cumpărăm este eticheta. Totuși, uitându-ne pe etichete, putem spune că suntem cu adevărat informați?


Uniunea Europeană a stabilit o serie de norme în legătură cu etichetarea produselor, pentru a asigura informarea corespunzătoare a consumatorilor. De exemplu, etichetele trebuie tipărite cu un font care are înălțimea literei mici x de cel puțin 1,2 mm, pentru a fi ușor lizibile. De asemenea, în cazul produselor alimentare, pe etichetă trebuie să se găsească lista ingredientelor din care sunt făcute, inclusiv orice aditivi sau alergeni și data până la care pot fi consumate. În plus, dacă un ingredient apare în denumirea produsului sau pe ambalaj, trebuie menționată cantitatea în care acesta se regăsește în produs. Și țara de origine trebuie scrisă pe etichetă, în special dacă produsul afișează pe ambalaj simboluri ale țării respective, precum drapelul. Astfel, din 2020, o sticlă de ulei sau de suc de fructe nu mai poate fi etichetată ca fiind, de exemplu, „produs în România” dacă semințele sau fructele din care este făcut provin, chiar și parțial, din altă țară, și doar procesul de producție s-a desfășurat în România. Și în cazul produselor textile există astfel de norme: trebuie menționată compoziția, cu un text clar și lizibil, iar termeni precum „100%” sau „integral” nu pot fi folosiți decât dacă produsul este confecționat din fibre de un singur tip.

Totuși, din păcate, nu toți cumpărătorii acordă atenție acestor informații. În general, persoanele cu probleme de sănătate cunoscute sau care își monitorizează cu atenție dieta sunt mai înclinate să urmărească, de exemplu, conținutul de zahăr sau grăsimi din produsele alimentare pe care le cumpără, precum și eventualii alergeni sau aditivi. De asemenea, oamenii cu venituri mai mari și o educație superioară tind să citească aceste etichete mai des, înțelegând că este important să știe ce cumpără. Potrivit unui studiu realizat de GfK, dintre românii care citesc etichetele căutând informații nutriționale, cei mai mulți sunt atenți la conținutul redus de zahăr și grăsimi, respectiv la absența organismelor modificate genetic (55%).


Pentru a capta atenția consumatorilor, numeroși producători au trecut la etichetarea Front of Package (pe fața ambalajului), menționând acolo caracteristicile cele mai importante. Astfel, cumpărătorii pot vedea mult mai repede care produse sunt, de exemplu „bio”, „organice” sau „fără gluten”. Totuși, astfel de mesaje pot induce consumatorii în eroare, mulți dintre ei neștiind exact ce înseamnă acești termeni și trăgând concluzia că acele produse sunt mai benefice decât în realitate. De exemplu, un studiu în care oamenilor li s-au arătat perechi de prăjituri, iaurturi și pungi de chipsuri în care un produs era etichetat „organic” și celălalt „normal” a arătat că sunt dispuși să plătească și cu 23% mai mult pentru produsele „organice”, considerându-le mai sănătoase (cu mai puține calorii și grăsimi, mai nutritive), deși termenul de „organic” nu face referire la impactul asupra consumatorului, ci asupra mediului.

În zilele noastre, cum oamenii conștientizează din ce în ce mai mult importanța protejării mediului, o parte dintre ei sunt atenți și la impactul pe care îl au produsele cumpărate de ei asupra mediului. De aceea, produsele etichetate ca fiind prietenoase cu mediul au de multe ori o mai mare căutare în rândul consumatorilor. Astfel, potrivit unui studiu realizat de un producător român de materiale de construcții care a introdus produse cu „eticheta verde”, legată de impactul climatic, 70% dintre cumpărători au spus că au o părere mai bună despre acest tip de produse.



Pe de altă parte, tocmai pentru că de multe ori companiile își stabilesc propriile standarde pe baza cărora să aplice produselor etichetele care sugerează că sunt sănătoase sau prietenoase cu mediul, uneori consumatorii rămân cu impresia greșită că produsele astfel etichetate stau mult mai bine la aceste capitole decât produsele care nu au etichete similare. De aceea, au fost propuse mai multe sisteme de măsurare care, aplicate tuturor produselor, indiferent de firmă, ar ajuta consumatorii să le compare între ele. De exemplu, pentru produsele alimentare, a fost introdus sistemul Nutri-Score, adoptat deja în țări precum Franța, Belgia și Spania. Și în România, acesta a început să fie implementat de către unii producători. Acest sistem se bazează pe o evaluare a cantităților de nutrienți sănătoși și nesănătoși care se găsesc într-un produs, în urma căreia produsul va fi introdus într-o categorie de la A (cel mai benefic) până la E (ar trebui consumat în cantități limitate), însoțită de o culoare de la verde închis (corespunzător categoriei A) până la roșu (indicând categoria E). Sisteme similare există și în ceea ce privește impactul climatic al produselor, printre care Planet-Score și Eco-Score.



Deci, etichetele nu fac decât să ne informeze în mod obiectiv? Nu, etichetele mai au și rolul de a ne convinge, de multe ori fără să ne dăm seama, să cumpărăm un anumit produs. Un studiu realizat de o companie americană care se ocupă cu producerea etichetelor și ambalajelor arată că 9 din 10 consumatori sunt atrași de produsele cu o etichetă detașabilă care semnalizează reduceri de preț, iar 68% dintre cumpărători sunt interesați de produsele a căror etichetă iese în evidență. Alți factori foarte importanți pentru a atrage consumatorii sunt un logo ușor recognoscibil (56% dintre respondenți) și culorile vii (53%). Totodată, 60% dintre participanți au declarat că o etichetă care nu conține suficiente informații îi va face să respingă produsul respectiv. Alte tactici folosite pentru a convinge consumatorii să cumpere anumite produse sunt tipărirea în relief sau introducerea a diferite efecte tactile, precum și utilizarea unor imagini sau cuvinte emoționale, cu care un consumator să poată rezona.




Așadar, eticheta este atât cea care ne convinge, la prima vedere, să ne îndreptăm atenția către un anumit produs, cât și un mijloc de informare, pe baza căruia putem alege rațional, dacă o citim cu atenție. Oare în ce calitate ne influențează mai mult?




Bibliografie


53 views0 comments

Recent Posts

See All

Bình luận


bottom of page